LEGEA PROCESULUI

de LILIANA CULDA / Membră John Maxwell Team România 

În momentul în care am ales să devin membru al echipei John Maxwell Team – în 2013 – treceam prin momente de agonie.

După 10 ani de antreprenoriat de succes, în care am reușit să construiesc o afacere de succes, cu un rulaj de 20 milioane de euro anual, m-am trezit la ușa mea cu criza din 2012 care mi-a șoptit:
Îmi pare rău, dar trebuie să te las fără nimic, acum am hotărât că trebuie să aibă loc o selecție naturală și cine supraviețuiește, merge mai departe, cine nu … asta e! Una dintre regulile vieții!

Fiica mea, Paula Ionescu, era studentă la facultatea de Drept, iar eu, în acel moment nu mai aveam nicio soluție de a-i asigura confortul de până atunci.
Și mi-am spus: „Dacă tot sunt în această situație, hai să nu-mi plâng de milă că… mâine e o nouă zi. Voi găsi cumva soluții!”

Și am găsit. M-am concentrat din nou pe învățare și dezvoltare personală. M-am întâlnit cu John Maxwell Team, adică cu Mirela Popa. Nu a trebuit să mă convingă că este cea mai bună variantă pentru a-mi continua creșterea. Deja eram convinsă!

Și am început să cresc pas cu pas, având în preajma mea mentori de succes, care cu drag își doreau să mă echipeze cu tot ce aveau în tolba lor. Nu trebuie să vă spun de John Maxwell, de Roddy Galbraith, de Chris Robinson sau de Valorie Burton… Dacă le-am dat voie, și-au pus frumos amprenta asupra mea.

Îmi aduc aminte de începuturile mele în această echipă frumoasă și de cartea care m-a ajutat să îmi schimb paradigma – Cele 21 de legi supreme ale liderului de John Maxwell. Eram o persoană foarte autoritară care reușea foarte ușor să-și impună VOINȚA.

Dar am dat de cartea de căpătâi a lui John Maxwell și a fost momentul în care am început schimbarea mea.

Am învățat despre pragul limitativ, mai bine spus despre faptul că eu nu văd mai mult decât sunt eu în acel moment. Și… ce e mai interesant e că, dacă am persoane în subordine și eu abordez o atitudine autoritară, îmi voi limita nivelul business-ului meu la nivelul meu! Uau!!… parcă nu sună bine pentru ceva ce vrea să fie dezvoltat. Am aplicat corecția necesară fiind atentă la ce îmi dau pentru o dezvoltare continuă și am „dezbrăcat” haina autorității excesive pentru a lasă loc de creștere împreună cu ceilalți.

Mi-a luat ceva timp până am înțeles Legea Pragului Limitativ, dar și când am înțeles-o, nu am mai găsit nicio barieră în calea creșterii! Cheia creșterii era în mâna mea: să încurajez dezvoltarea mea și a celor din jur.

Am descoperit secretul conducerii inspiratoare, adică prin influență.
Dacă tu ai nevoie ca cei din jur să te urmeze, nu ești lider. Deci am început să înțeleg ce înseamnă a conduce din postura de a fi un MODEL pentru ceilalți.

În combinație cu o trăsătură nativă a mea de dominanță (stilul meu comportamental conform DISC este Dominant și Inspirator) până la urmă am găsit combinația mea de a produce influența în jurul meu. Mă refer la acea influență care crește, renunțând astfel la cea care inhibă.

Sunt absolventă de științe economice – prima mea facultate – și realizați că am învățat mult despre management și leadership. Dar nu am înțeles leadership-ul în adevărata lui accepțiune decât târziu, de la mentorul meu minunat, John Maxwell.

Dar hai să mai dau din casă! V-am spus deja că sunt un stil comportamental Dominant cu Influent, ceea ce înseamnă că răbdare n-am deloc! Sau nu aveam! Îmi cam plăceau scurtăturile, dar nu eram chiar atât de superficială pentru că știam că vreau rezultate bune, ca efecte în jurul meu. Dar aveam un conflict interior – să fac cât mai mult și cât mai repede și totuși să acumulez mult și dintr-odată!

Și într-un final dau de Legea Procesului a lui John, care-mi spune că e bine să am răbdare, că unei semințe plantate în sol fertil și având asigurate condiții prielnice, îi trebuie timp să se transforme. Uau! din nou… și s-a prins de mine (după ceva timp, trebuie să recunosc), dar am înțeles.
Indiferent că vrei o carieră în industria de învățare sau ai nevoie să-ți duci afacerea la un alt nivel, ai multe de obținut din acest mediu de creștere – John Maxwell Team.

Sunt antreprenor, dar și Coach, și mie mi-a fost de mare folos faptul că am avut această echipă alături.

Am avut un mediu de creștere sigur pentru exprimarea mea. Am avut un nume care m-a luat sub umbrela lui, transmițând mesajul că DA, sunt o persoană dedicată creșterii, indiferent de momentul în care sunt acum în viață mea.

Și pentru tot ce mi s-a întâmplat frumos în această echipă, sunt DATOARE… cel puțin să dau mai departe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *