Procrastinarea înseamnă să amâni un lucru pe care tu însuți îl consideri important, deși știi că amânarea te va costa. Nu e lene și nici lipsă de organizare. Amâni tocmai lucrurile care contează, pentru că ele te pun în fața unui verdict, iar evitarea îți aduce pe loc o ușurare. Repetată, ușurarea asta devine obicei.
Dacă ai ajuns aici căutând ce înseamnă procrastinarea, probabil nu ești un om leneș. Ești omul care știe exact ce are de făcut: telefonul acela, discuția aceea, proiectul de care depinde ceva. Și care se culcă seara cu aceeași listă cu care s-a trezit, plus încă un strat de vină.
Cuvântul vine din latină: „cras” înseamnă „mâine”. Procrastinarea e, literal, obiceiul de a lăsa pe mâine. Vechii greci aveau un cuvânt și mai potrivit pentru ce se întâmplă de fapt: akrasia, adică a face altceva decât ce știi că e bine pentru tine.
Și aici e vestea bună. Dacă amânarea nu e un defect de caracter, ci un mecanism, atunci poate fi înțeleasă. Iar ce înțelegi, poți conduce. Leadershipul începe cu tine, cu felul în care îți conduci propriile decizii. Mecanismul are patru trepte.
Treapta 1: Lucrul contează pentru tine
Amâni ce are miză. Uită-te sincer la lista ta. Facturile se plătesc, mailurile banale pleacă. Nimeni nu amână mărunțișurile.
Amânăm lucrurile de care ne pasă atât de mult încât ne e frică să le stricăm: telefonul către un client mare, lansarea unui program, discuția grea cu un om din echipă sau din familie.
De aceea e nedrept să-ți spui că ești leneș. Un om leneș nu s-ar frământa. Tu te frămânți tocmai pentru că îți pasă.
Treapta 2: Frica de verdict
Lucrul important te expune unui răspuns pe care nu îl controlezi. Mentorii Maxwell o spun simplu: amânarea este, de cele mai multe ori, așteptarea că o să iasă prost. Îți imaginezi refuzul, eșecul, privirea celorlalți, deși nimic din toate astea nu s-a întâmplat.
Amânarea te apără, de regulă, de unul din trei lucruri:
- Verdictul. Cât timp nu dai telefonul, nimeni nu ți-a spus „nu”. Ușa rămâne deschisă la nesfârșit.
- Identitatea. Cât timp nu începi, ești încă omul care ar putea reuși. Planul neînceput rămâne perfect, pentru că nu s-a lovit de realitate.
- Consecința reușitei. Unii nu se tem că nu va merge, ci că va merge. Atunci urmează promisiuni de ținut și un nivel de la care nu mai poți da înapoi.
De aceea rutinele de dimineață, voința și presiunea pe tine nu rezolvă amânarea. Nu poți învinge o frică pe care nu ai numit-o.
Treapta 3: Ușurarea imediată
În clipa în care amâni, te simți mai bine. Asta e capcana. Sarcina îți aduce stres, evitarea e reacția, iar răsplata e eliberarea de stres. Mintea ține minte lecția: „am amânat și m-am liniștit”.
Și cercetătorii au ajuns în același loc: un material al Universității din California de Sud explică faptul că amânarea pare o problemă de organizare a timpului, dar de fapt e un comportament condus de emoții.
Mai e ceva. Mintea preferă o răsplată de acum uneia de peste o lună. Iar lucrurile importante își dau roadele aproape mereu mai târziu: clientul semnează peste câteva săptămâni, încrederea echipei se construiește în timp. Așa că pierd lupta cu orice îți oferă ceva pe loc.
Nici oamenii care predau despre amânare nu sunt scutiți. Una dintre facilitatoarele programelor Maxwell povestea că își propusese să trimită în fiecare săptămână un articol pe email oamenilor care o urmăresc. Într-o zi, în loc să se apuce de scris, a intrat „un pic” pe Facebook. Acel „un pic” s-a lungit până când inspirația a dispărut și a rămas cu frustrarea că pierduse și timpul, și ideea.
Dacă ți s-a întâmplat ceva asemănător, nu ești o excepție. Amânarea nu se elimină o dată pentru totdeauna. Se conduce, zi de zi.
Treapta 4: Obiceiul care se strânge ca un nod
Ce repeți devine obicei. Ușurarea vine pe loc, dar sarcina rămâne. A doua zi stresul revine mai mare, iar tentația de a amâna crește odată cu el.
John C. Maxwell spune că amânarea nu funcționează niciodată și că momentul convenabil nu vine: când ajungi la el, ai alte lucruri de făcut și alte lucruri care te atrag. Iar despre cei care se conving că mai poate aștepta, spune: „Chiar dacă reușești să te convingi că mai poate aștepta, un nor de îngrijorare va pluti deasupra ta până când iei inițiativa să-l îndepărtezi.”
De aceea amânarea nu e o pauză neutră, ci o degradare lentă. Telefonul nedat devine, cu fiecare săptămână, mai greu de dat. Fiecare „de luni” ratat îți ia o bucată din încrederea în tine.
Cum îți afli motivul tău
Înainte de orice tehnică, află ce păzește amânarea ta. Tehnicile funcționează doar când se potrivesc cu motivul. Uneori e frica de verdict, alteori plictiseala, dezorganizarea, perfecționismul sau senzația că e prea mult deodată. Fiecare se dezleagă altfel.
Maxwell face și o deosebire utilă: nu orice așteptare e procrastinare. Uneori chiar nu e momentul potrivit. Dar dacă te întrebi des „care e cel mai târziu moment în care pot face asta?” în loc de „cât de repede mă pot apuca?”, sau dacă aceleași lucruri se mută de pe o săptămână pe alta, nu mai e vorba de moment. E vorba de obicei.
ÎNCEARCĂ AZI
Proba de un minut
Gândește-te la lucrul pe care îl amâni de cel mai mult timp. Completează repede, fără să cântărești, fraza: „Dacă fac pasul mâine și…”
- „…mă refuză”: te apără de verdict. Micșorează miza: un telefon decide o zi, nu o viață.
- „…nu iese nici de data asta”: te apără de identitate. Un rezultat slab e o informație, nu o sentință.
- „…merge, și apoi trebuie să…”: te apără de consecința reușitei. Întreabă-te sincer dacă vrei acel „după”.
Apoi, câteva zile la rând, notează momentele în care amâni și întreabă-te: „De ce fac asta acum?”
Opusul procrastinării nu e disciplina, ci controlul
Grecii aveau un cuvânt și pentru opusul amânării: enkrateia, adică a fi în control. Să scapi de amânare înseamnă să muți decizia din pilot automat în alegere conștientă. Amânarea nu mai „ți se întâmplă”. O alegi sau nu o alegi.
Iar controlul începe mic. Taie din lucrul amânat până rămâne un pas de cinci minute, atât de mic încât frica nu are de ce să se agațe de el. Scrie prima frază pe care ai spune-o la telefon. Deschide agenda la numărul acela. Curajul nu vine înaintea primului pas, ci după el.
Nu îți vei schimba niciodată viața până nu schimbi ceva din ceea ce faci zilnic.
John C. Maxwell
Maxwell le spune celor care amână: „Fă-o acum. Să fie asta mantra ta.” Nu pentru că frica dispare, ci pentru că un om care își conduce bine deciziile îi conduce mai bine și pe ceilalți. Echipa, familia și clienții simt imediat diferența dintre cineva care tot amână și cineva care face pasul.
Așa că întrebarea nu mai e ce ai de făcut. Asta știi de mult. Întrebarea e: care e pasul atât de mic încât îl poți face în următoarele cinci minute?
Dacă vrei un gând scurt care să te împingă în fiecare zi spre pasul acela, Minutul cu Maxwell te așteaptă în fiecare dimineață.
Întrebări frecvente
Care e diferența dintre procrastinare și lene?
Omul leneș nu vrea să facă lucrul și nici nu se frământă din cauza lui. Cel care procrastinează vrea să-l facă, știe că e important și se învinovățește că îl tot amână. Amânarea vine de obicei din frica de verdict, nu din lipsă de chef.
Cum îmi dau seama dacă aștept momentul potrivit sau doar amân?
John C. Maxwell spune că uneori a aștepta e o decizie înțeleaptă, de exemplu când îți mai trebuie informații. Devine procrastinare când ratezi des termenele, când te întrebi care e cel mai târziu moment posibil în loc de cel mai devreme și când aceleași sarcini trec de pe o săptămână pe alta. Întreabă-te și dacă așteptarea îți lărgește opțiunile sau ți le îngustează.
De ce amân chiar și când știu că amânarea mă costă?
Pentru că evitarea îți dă pe loc o ușurare, iar mintea preferă o răsplată de acum uneia de mai târziu. Lucrurile importante își arată roadele abia în timp, așa că pierd lupta cu orice te liniștește imediat. Cu fiecare repetare, ușurarea asta întărește obiceiul.
Se poate scăpa definitiv de procrastinare?
Nici cei care predau despre amânare nu sunt scutiți de ea. Amânarea nu dispare o dată pentru totdeauna, dar o poți conduce: îți afli motivul, alegi conștient și faci pași atât de mici încât frica nu se agață de ei. Cu timpul, decizia conștientă devine ea obiceiul.
