CUM SĂ EXCELEZI CA MENTOR SAU MENTORAT

de John C. Maxwell

În urmă cu 30 de ani am fost invitat să petrec 3 zile alături de Peter Drucker, un mare guru în domeniu, omul numit odată „creatorul managementului modern”. Această experiență este printre cele mai prețuite amintiri și este un moment definitoriu în călătoria mea de lider.

Am absorbit ca un burete înțelepciunea lui Drucker și, la sfârșitul timpului petrecut împreună, m-a întrebat: „Acum că ai învățat de la mine, pe cine vei învăța?”

Nu m-am gândit prea mult la partea aceasta de mentorare până în acel moment. Aveam 40 de ani și mă aflam încă într-o pantă de dezvoltare abruptă. Felul în care vizualizam mentorii era ca și adulți cu moșteniri zdravene și totul foarte bine pus la punct. Dar atunci m-a lovit: aflându-mă la jumătatea carierei mele, aveam cu siguranță mai multă experiență decât cei care erau la început de drum. De asemenea, dețineam înțelepciunea liderilor care au investit timp să-și împărtășească experiențele cu mine, toată lumea începând cu Drucker, continuând cu colegii mei profesori și cu tatăl meu. Nu mi-am dorit să fiu un depozit de informații – am dorit să mă asemăn unui râu, hrănit de la sursă și apoi curgând spre a susține și celelalte brațe ale râului, pârâiașe și bazine.

Aș dori să explorez mentorarea în acest articol: cum să oferi cunoștințe, cum să le primești și cum să stabilești un parteneriat productiv.

Mentorarea este un ciclu care nu se oprește niciodată. O dată ce îmbrățișezi asta, te vei afla mereu în poziția de a mentora și vei fi întotdeauna mentorat. Chiar și astăzi, la 70 de ani, caut în mod constant înțelepciunea celorlalți. Și îți voi spune un mic secret: Uneori profesorii mei sunt cu mult mai tineri decât mine. Mentorarea se naște din experiență, nu odată cu vârsta.

Pentru mentori:

  1. Alegeți înțelept

Sunt adesea întrebat cum aleg oamenii pe care-i mentorez. Nu pot spune că am o formulă. Și cu siguranță nu am un proces de aplicare al formulei. Mă las ghidat în mare parte de instinct și de spiritul de observație: si-au demonstrat candidații potențialul? Este pasiunea lor evidentă? Sunt concreți cu privire la ceea ce speră să obțină? În ce fel mă abordează? Un tânăr m-a întrebat odată, dacă mi-ar trimite o felicitare cu o singură întrebare în fiecare lună, i-aș răspunde? Seriozitatea și respectul pentru timpul meu au atins o coardă sensibilă. Am continuat să corespondăm prin scrisori ani de zile.

De asemenea, iau în considerare setul meu de competențe. Pot să ofer ceea ce caută această persoană? Vor accelera talentele și experiențele mele călătoria acestei persoane? Dacă răspunsul este negativ, voi încerca să conectez persoana respectivă cu altcineva.

  1. Nu vă supraîncărcați.

Când luați pe cineva sub aripa voastră, trebuie să vă asigurați că nu îl/o înghesuiți într-un spațiu deja supraaglomerat. Lucrez cu cel mult 10 persoane pe an, oferindu-le o atenție nelimitată atunci când suntem împreună.

Rețineți întotdeauna că mentoratul nu necesită o întâlnire programată. Unele dintre cele mai bune ședințe ale mele cu Mark Cole, omul pe care îl mentorez de ani de zile și CEO-ul companiei mele, sunt momentele care apar pe parcursul zilei și din care poți învăța.

  1. Alegeți lecțiile cu atenție

Mentorarea este atât spontană, cât și structurată. La început, am făcut greșeala de a pregăti lecții pe baza a ceea ce eu am crezut că au nevoie cei mentorați. Astăzi, îi las pe ei să stabilească ordinea de zi, să pună întrebările și să dicteze direcția sesiunilor noastre. Eu doar le controlez structura. O bună instruire conține trei elemente:

  • Straturi: lecțiile ar trebui să se suprapună. Tu, mentorul, dezvolți o fundație, iar cel mentorat va continua să construiască o casă.
  • Conexiuni: lecțiile ar trebui să se conecteze între ele, ca si piesele de puzzle, fiecare legătură de informație da nastere unei imagini de ansamblu.
  • Explorarea: pe măsură ce fundația se dezvoltă, studentul trebuie să înțeleagă că o lecție conduce la o altă lecție și că o singură întrebare are potențialul de a duce discuția în numeroase direcții.
  1. Predă mai departe imediat

De fiecare dată când împărtășiți informații, vă re-învățați pe voi înșivă. Este un mod verbal de evidențiere a celor mai importante părți ale unei experiențe de învățare. Îmi place să dau mai departe rapid cunoștințele noi cât timp sunt proaspete, iar eu sunt entuziasmat de ele.

Pentru cei mentorați:

  1. Trebuie să știți ce vreți.

Înainte de a aborda un potențial mentor, întrebați-vă:

  • Ce încerc să învăț? Care sunt obiectivele mele pe termen scurt și lung?
  • De ce cochetez cu acest lider? (Notă: Pentru că el/ea este bogat/ă sau renumit/ă, nu este un motiv valid.) Cum poate el sau ea să mă ajute în atingerea acestor obiective?
  • La sfârșitul anului, ce voi considera ca fiind o victorie sau un câștig din această relație?
  1. Înțelegeți tipul relației.

Mentorarea ar trebui să se desfășoare într-un mod prietenos, dar nu este o relație de prietenie. Timpul este utilizat în mod intenționat, cu obiective bine definite pentru fiecare sesiune care susțin un obiectiv pe termen lung și de durată.

  1. Respectați timpul mentorului.

Când unul dintre eroii mei, legendarul antrenor de baschet John Wooden, a fost de acord să se întâlnească cu mine, am tratat oportunitatea ca și când aș fi avut o singură aruncare la coș. Am ajuns la apartamentul său din Los Angeles înarmat cu cinci pagini de întrebări, cu o singură distanță între rânduri, pe un caiet. S-a uitat la mine puțin uluit, dar apoi mi-a acordat ore întregi din timpul său. La sfârșitul întâlnirii, s-a uitat la mine și mi-a spus: „John, mi-a făcut plăcere această întâlnire. Când te vei gândi la mai multe întrebări, te poți întoarce și ne vom vedea din nou.” Punct marcat!

Unul dintre foștii mei ucenici, este Courtney McBath, un tânăr talentat remarcabil, care a înființat Biserica Calvary Revival din Virginia, acum una dintre cele mai mari congregații ale națiunii. McBath începea fiecare sesiune astfel:

Asta ai spus …

Asta am învățat …

Asta am făcut …

Am făcut-o corect?

Pot să pun o altă întrebare?

Răspunsul meu a fost întotdeauna: „Continuă să întrebi.”

  1. Trebuie să știți când sunteți pregătiți

Primii mei mentori – după tatăl meu – au fost cărțile și casetele audio. Eram la început. Nu eram calificat să învăț de la nimeni încă. Ce știam eu?

Începeți cu un studiu independent. Scrieți ideile principale. Notați-vă întrebările. Cele mai bune dintre aceste întrebări ar putea deveni versiunea voastră  a „listei de întrebări John Wooden”.

  1. Arătați-vă creșterea.

Odată ce ați ales un mentor, împărtășiți-vă succesele, mari și mici. Mentorii nu cer să fie plătiți. Răsplata lor este succesul vostru.

***

Viața mea a devenit mai bogată în momentul în care am acceptat provocarea lui Drucker. Iubesc să fiu prins în acest ciclu continuu de învățare și predare  știind că ucenicii mei vor face același lucru. Mentorarea este modul în care ne răspândim influența, transferăm înțelepciunea noastră și permitem altora să participe la experiențele noastre.

Astăzi ați învățat de la mine. Cum îi vei învăța pe alții?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *