de Cătălin Stoica / Membru John Maxwell Team România
Tu cum spui sau ție cum îți vine să strigi atunci când simți o explozie de entuziasm care îți inundă ziua, ființa, viața? „Îmi pușcă sufletul de bucurie!” a devenit o parolă de recunoaștere printre membrii John Maxwell TEAM România. Fiecare dintre ei tinde să-și provoace cât mai des astfel de momente. Cum? Provocând cât mai des astfel de momente celor din jur prin dăruire și implicare, printr-o reală adăugare de valoare.
Fii picătura care schimbă culoarea oceanului! Căci vei vedea câte alte picături ți se vor alătura pentru a face împreună diferența. Diferența care face diferența într-o societate. Ne creăm cu adevărat o șansă atunci când liderii de astăzi investesc în liderii de mâine.
Echipa lui John Maxwell a pregătit pas cu pas o minune, apoi, a lăsat-o să se facă mare, la nivel global: în decursul a 10 zile, pe toate continentele, traineri și coachi certificați au intrat entuziaști în programul Youth Max / Global Youth Initiative. Iar când spun „entuziaști”, vreau să zic „ENTUZIAȘTI”! În mod voluntar și din tot sufletul! Peste 500.000 de tineri din întreaga lume au avut fericita ocazie de a găsi înțelesuri diferite și constructive pentru viețile lor, de a-și identifica noi drumuri, noi resurse, noi soluții. Peste 500.000 de tineri au fost atinși de leadershipul autentic.
În România, 35 de membri ai John Maxwell Team, cu un ADN sănătos al dezvoltării personale intenționate și constante, au organizat 50 de evenimente în peste 20 de orașe ale țării. Este modul în care încep schimbările uriașe! Cu acei oameni care se pregătesc zi de zi, știind foarte bine că, atunci când oportunitatea apare, nu mai au timp să se pregătească. Cu acei oameni care astăzi învață pentru ca mâine să ofere societății ceva mai bun. Din ce în ce mai bun. Colegii noștri au ajuns la tineri din școli, din biserici, din orfelinate, din închisori și din cadrul unor cluburi cu activități extra-curriculare, s-au implicat în seminare și ateliere de lucru în care copiii au dat frâu liber creativității și au făcut toate astea ca și când ar fi fost pentru ei înșiși. Dacă nu dăruiești exact așa cum ți-ar plăcea să primești, nu mai dărui! Click aici pentru a afla cum poţi intra şi tu în echipa noastră.
A fost ceva fantastic!!!
Iarka Baițar a trăit la intensitate maximă interacțiunile cu copiii:
„Astăzi, am finalizat și eu Global Youth Initiative, la Liceul Teoretic Gătaia (Timiș) și vreau să vă mărturisesc că a fost cea mai plăcută experiență pe care am trăit-o în peste 20 de ani în calitate de dascăl! Cele patru întâlniri cu elevii au fost intense și extrem de valoroase! În feedback-urile lor puteți vedea ce impact au lecțiile lui John asupra acestor copii, dar credeți-mă că cel mai important feedback se vedea în privirile lor la finalul fiecărei întâlniri și în dorința lor arzătoare de a porni pe calea dezvoltării personale! Fascinația elevilor m-a făcut să uit de poze, pentru că și la ieșirea din clasă încă puneau întrebări, iar eu eram preocupată să le ofer răspunsurile așteptate. A fost ceva fantastic!!!”
Îți dai seama cum ar arăta societatea românească dacă ne-am implica mai mulți și mai mult la nivel individual, dacă am oferi astfel în mod constant, pregătind pentru schimbări practice dintre cele mai frumoase fix acele minți care astăzi absorb pentru ca mâine să ofere înzecit?
În comunitatea JMT, cei mai mulți coachi și traineri își împărtășesc experiențele în cadrul comunității. Pe de o parte, se transformă în modele, încurajându-i și pe alții să acționeze; pe de altă parte, își confirmă într-un mod valoros necesitatea propriilor acțiuni, spre perfecționare continuă. Căci dezvoltarea personală nu se termină niciodată și nu poate fi făcută de nimeni altcineva în locul nostru. Îi zice personală pentru că necesită implicare personală, nu?
Sună ca din cărți până aici? Sună, da; dar nu e nimic virtual. E chiar o realitate frumoasă pe care oricine o poate testa, o poate trăi din plin intrând în echipa lui John Maxwell. Click aici pentru a afla cum poţi intra şi tu în echipa noastră.
Un exemplu al Succesului prin EȘEC!!!
Dorina Pușcaș, unul dintre noii membri JMT, și-a povestit experiența cu o autenticitate impresionantă:
„Când m-am hotărât să lucrez cu tinerii – mulțumesc, Marius Darie, pentru încurajare! – mi-am fixat un target de 500 de adolescenți până la evenimentul de Certificare, din iunie, dar atunci nu știam de Global Youth Initiative. Așa că, azi, am ajuns la 552 de adolescenți, din care 219 în săptămâna Youth Max. Mult? Puțin? Pentru mine este fantastic, pentru că tot ceea ce am atins acum are o continuare. Toți tinerii din Centrul Educațional doresc să depășească rușinea pe care o au acum, fiind conștienți că eșecul poate duce la succes.
Iar replica cea mai tare pe care pe care eu am primit-o a fost când un adolescent mi-a spus că el este un exemplu al Succesului prin EȘEC!!! L-am rugat sa ne explice și nouă ca să înțelegem ideea. “Doamnă, a spus el, eu vin din orfelinat și acolo mă drogam! De când sunt în Centru, nu mă mai droghez, sunt fericit, mă simt ocrotit, împlinit, și vreau să am o viață frumoasă, pentru că știu că pot!!!”
Eee, aici, vă mărturisesc că mie mi-au dat lacrimile și mi-am mai făcut o promisiune personală de a oferi oamenilor peste așteptări. Căci, iată, și de la ei tot peste așteptări primim.
Îl știi pe Nick Vujicic. Australianul fără mâini, fără picioare, care își trăiește visul așa cum nimeni nu i-ar fi dat vreodată o șansă? Caută-l pe YouTube ca să vezi ce poate face pentru copii. Ca să vezi cum a început. Ca să vezi ce familie frumoasă, cu doi copii extraordinari, poate avea. El este inițiatorul acestui eveniment la nivel global: Youth Max. Ne arată tuturor că, dacă el a putut, oricine poate. Poți fi de fier și tot te atinge atitudinea acestui om. Și, în mod natural, tinzi să-i urmezi exemplul. Pentru că un principiu din filosofia de leadership a lui John Maxwell spune că: „Oamenii fac ceea ce oamenii văd.” Așa a fost mereu. Așa va fi și de acum înainte. Hai să devenim cât mai mulți demni de urmat.
Fundația fiecărei țări este educarea tineretului său! Obiceiurile sănătoase formate încă din copilărie fac toată diferența! Dacă simți că misiunea și chemarea ta e să devii un Trainer și Coach pentru Tineret, intră în echipa noastră! Liderii excelează în John Maxwell Team! Liderii de mâine au nevoie de liderii de azi! Click aici pentru a afla cum poţi intra şi tu în echipa noastră.
Nu pot reda în cuvinte trăirile lor, însă nici pe ale mele.
Simona Muscă, trainer cu experiență și membru John Maxwell TEAM, ne-a scris tuturor câteva cuvinte care, vrem, nu vrem, ne merg la suflet:
„Dragi colegi, săptămâna trecută am avut The John Maxwell Global Youth Initiative Week. Dar știm cu toții că lucrurile semnificative pot fi prelungite oricât de mult atunci când IMAGINAȚIA CREATIVĂ e liberă să se lase condusă de… INIMI!
Ieri am avut două întâlniri, fiecare de o oră și jumătate, absolut magice, care mi-au atins divin sufletul, inima și mintea. O grupă de 14 copii din clase gimnaziale și alta, formată din 12 tineri, elevi de liceu, de la Casa de copii Sf. Maria din localitatea Barați, m-au acceptat în mijlocul lor, pentru a discuta împreună despre greșeli și modul în care le putem folosi ca să ne construim o viață semnificativă din ”dărâmături”, dar și despre bătaia de joc și despre felul în care aceasta influențează stima de sine. Și, bineînțeles, despre cum ne putem construi, crește, îmbunătăți cât mai mult stima de sine.
Nu pot reda în cuvinte trăirile lor, însă nici pe ale mele. Pot spune doar că a fost, cu certitudine, cald și intens tot ce s-a întâmplat acolo!”
Vezi tu? Suntem cu toții oameni simpli cu iubire de oameni. Și alegem să ne punem în valoare această iubire. Nici măcar nu e greu. Ne stabilim un obiectiv, ne pregătim și acționăm cât mai mult. Totul se corectează ori se îmbunătățește pe parcurs, încontinuu. De rezultate ne vom bucura împreună, întotdeauna. Vino alături de noi să simți cum „îți pușcă sufletul de bucurie”! E o realitate molipsitoare, să știi!