de Mihaela Petrescu, membră Maxwell Leadership Certified Team
Pe la 12-13 ani, m-au trimis ai mei într-o tabără „altfel”, undeva în Dâmbovița. Parcă „Cerbul” sau „Căprioara” se numea, știu că numele m-a speriat atunci pentru că citeam James Fenimore Cooper și aveam o imaginație foarte bogată când auzeam de cerbi.😀
Spun că „m-au trimis ai mei” pentru că nu am vrut sa merg și mi se părea o pedeapsă, deși terminasem anul cu 10. Nu m-au întrebat, mi-au spus că merg și m-au dus.
În tabăra asta „altfel”, pentru care am aflat peste ani ca plătiseră vreo două salarii, trainerii erau englezi și americani.
A fost pentru prima oară când cineva mi-a explicat că există Leadership. Mi-a explicat un trainer, prin jocuri și provocări: arătându-mi, modelând, dându-mi resurse și curaj SĂ FAC.
A fost pentru prima oară când am înțeles că e mai important CUM gândesc, decât CE gândesc. Și că (uimitor mi s-a părut!) e chiar bine să am o părere, să o spun, să o arunc în dezbatere, să o îmbogățesc cu alte perspective și să o fac mai bună.
A fost pentru prima oară când am văzut că există alți copii ca mine, care citesc și își asumă cu mândrie titulatura de „tocilar”, pentru că ei știu că învață de plăcere.
A fost pentru prima (și singura!🤓) oară când, alături de grupul meu de „tocilari”, am testat cum vin caii după mere și am băgat un cal în dormitor, între 12 paturi care au rămas goale peste noapte, în speranța că acel cal știe să dea cu spatele 😀.
A fost pentru prima oară când, deși o meritam, nimeni nu ne-a certat pentru asta și, mai mult, ni s-a provocat gândirea critică: „Ok, if it went in, it should also go out. Find the way, or sleep outside.” (Cu mere l-am băgat, cu mere a ieșit!🙃)
Săptămâna de tabără din vara aceea m-a schimbat.
În România anului 1996, englezi și americani formau copiii să gândească altfel. Să gândească Singuri. Și părinții mei au înțeles că merita efortul.
În anii ce au urmat, am băgat mulți „cai” în locuri nepotrivite. La școală, la muncă, în viața personală, au fost multe situații în care am făcut alegeri nepotrivite.
Am greșit. De multe ori. Dar am avut curajul să o fac, știind că voi învăța ceva din asta. Și n-am trecut niciodată mai departe fără să încerc mai întâi să o rezolv și fără să iau cu mine lecția.
Am și reușit. De multe ori. Ținând mereu posibilitatea eșecului alături, ca să nu uit lecția modestiei. Și având curajul să încerc, să schimb, să fac „pentru prima oară” ceva, să ies din „cutii” și „etichete”.
Azi îmi trăiesc visul și lucrez cu preadolescenți și adolescenți pe care îi ghidez să gândească singuri. În lumea lor, în care caii sunt gaming, succesul e apartenența la grup și eșecul are forma unor emoții noi, pe care trebuie să le adăugăm pe Cercul lui Plutchik. În lumea lor, în care bully-ingul are legătură mai mult cu brandul pe care îl poartă și mai puțin cu „eticheta” de tocilar.
Oricât de diferite ne-ar fi caracteristicile generațiilor, copiii noștri au nevoie SĂ GÂNDEASCĂ SINGURI. Să înțeleagă, să descopere, să relaționeze, să simtă. Să știe că sunt și alții ca ei.
Ca părinte, încă învăț să-i dau voie copilului meu SĂ FIE EL. Ca părinte, știu că e mai greu… dar îl las tot mai des să bage calul în dormitor. 😬
Ca trainer, sunt fericită că fac parte dintr-o echipă de oameni care lucrează din pasiune cu preadolescenți și adolescenți și care au experiența și curajul necesare pentru a le transmite copiiilor valori sănătoase și curaj să încerce.
Dacă ești ca părinții mei și înțelegi că merită să investești în creșterea gândirii copilului tău, abia așteptăm să-l cunoaștem în tabăra MELC, în iulie.
Detalii aici: https://maxwellleadership.ro/camp
