Ca tată, îmi pun adesea întrebări la care nu am răspunsuri simple. De ani buni vorbesc despre leadership, responsabilitate și caracter. Dar când vine vorba despre propriul copil, toate aceste idei capătă altă greutate. Cum îl ajut să aibă curaj, să fie responsabil și să facă alegeri bune?
Îmi doresc să învețe bine, să fie curios și să aibă șansa de a face ceea ce îl pasionează. Mă interesează ce învață la școală și cum se descurcă. Dar mă gândesc tot mai des și la lucrurile care nu se văd în carnetul de note.
Ce va face când va greși și nu voi fi lângă el? Cum va reacționa când cineva îl va trata nedrept? Va avea curajul să spună ce gândește, chiar dacă ceilalți nu sunt de acord? Își va asuma o alegere greșită sau va căuta imediat un vinovat? Și, poate cel mai important, ce va alege să facă atunci când nu îl vede nimeni?
Cred că merită să ne punem mai des aceste întrebări. Vorbim mult despre ce trebuie să știe copiii noștri. Vorbim mai puțin despre ce fel de oameni îi ajutăm să devină.
Ne uităm la note. Dar ce fel de oameni devin copiii noștri?
Ne dorim o educație bună pentru copiii noștri. Investim timp, bani și energie în școală, cursuri, limbi străine, meditații și activități după ore. Ne bucurăm când iau note bune și ne îngrijorăm când rezultatele nu sunt cele așteptate. Toate acestea contează. Școala și rezultatele bune merită luate în serios. Un copil are nevoie să învețe, să citească, să gândească și să înțeleagă lumea în care trăiește.
Dar, după mulți ani de lucru cu oameni și echipe, am observat ceva: multe dintre problemele grele ale adulților nu apar pentru că aceștia nu știu suficient. Am întâlnit profesioniști foarte buni care nu puteau accepta o observație. Oameni inteligenți care stricau relații pentru că voiau să aibă mereu dreptate. Lideri care vorbeau despre responsabilitate, dar căutau vinovați când lucrurile mergeau prost.
Am întâlnit și oameni fără diplome sau funcții impresionante, pe care te puteai baza. Își țineau promisiunile, îi ascultau pe ceilalți, recunoșteau când greșeau și nu renunțau la primul obstacol. Diferența nu ținea întotdeauna de inteligență sau de anii de școală. De multe ori, ținea de caracter.
Iar viața ne pune adesea în fața unor situații pentru care nu există un răspuns învățat pe de rost.
Caracterul nu se formează din definiții
Dacă îi explici unui copil ce înseamnă responsabilitatea, probabil că va putea repeta definiția. Poate chiar va lua o notă bună la o lecție despre asta. Dar faptul că știe definiția nu înseamnă că a învățat să fie responsabil.
Învață să fie responsabil când are ceva de făcut și știe că ceilalți se bazează pe el. Când greșește și încearcă să îndrepte lucrurile. Când înțelege că alegerile lui au urmări și că nu poate da mereu vina pe altcineva. La fel se învață respectul, curajul, perseverența și răbdarea de a asculta. Putem vorbi frumos despre toate acestea. Dar copiii au nevoie de ocazii în care să le pună în practică.
Aici mă recunosc și eu ca părinte. Din dorința de a-i proteja, le rezolvăm uneori problemele înainte să apuce să învețe ceva din ele. Intervenim în conflicte, venim imediat cu soluții și încercăm să îi ferim de orice supărare. Uneori trebuie să intervenim. Alteori îi putem lăsa să încerce singuri, rămânând aproape și pregătiți să îi ajutăm. Nu trebuie să facem totul în locul lor.
Nu e ușor. Mai ales când tu ai rezolva problema în două minute, iar copilului îi ia două zile. Dar ceea ce învață în acele două zile poate conta mai mult decât soluția pe care i-ai fi dat-o. Educația înseamnă și asta: să îl ajuți să gândească singur, să aleagă și să își asume ce a ales.
De ce credem în educația caracterului
De aceea țin atât de mult la proiectele educaționale ale Asociației Maxwell România. În munca noastră vorbim despre influență, relații și felul în care îi ajutăm pe oameni să crească. Și ne-am întrebat: de ce să așteptăm până la maturitate ca să începem aceste discuții?
De ce să vorbim despre responsabilitate abia când cineva conduce o echipă? Despre respect, abia după ce s-a stricat o relație? Sau despre perseverență, abia după ce un om a renunțat la ceva important pentru el? Am început să lucrăm și cu copii și tineri pentru că toate acestea se pot învăța mai devreme.
Prin proiectele sale educaționale, Asociația Maxwell România a ajuns la peste 200.000 de beneficiari. În spatele acestei cifre sunt ani de muncă ai echipei, voluntarilor, profesorilor și partenerilor noștri. Dar cifra, singură, nu dovedește că am schimbat 200.000 de vieți. Mi-ar plăcea să putem măsura atât de simplu ce schimbă educația în viața unui om. În realitate, lucrurile sunt mai complicate.
Uneori, urmările unei conversații cu un copil se văd mult mai târziu. Când își cere scuze din proprie inițiativă. Când alege să nu râdă de un coleg. Sau când mai încearcă o dată, deși prima dată nu i-a ieșit. Sunt gesturi greu de prins într-un raport. Dar pentru copil și pentru cei din jurul lui pot conta foarte mult.
„Eu Aleg”: discuții despre alegerile de zi cu zi
Unul dintre programele noastre este iChoose – „Eu Aleg”. Are 16 lecții, grupate în patru module, prin care copiii discută despre valori și despre alegerile de zi cu zi. Temele au legătură cu viața lor: relații, responsabilitate, curaj, caracter, iertare, disciplină, perseverență, priorități și influența pe care o au asupra celorlalți.
Îmi place că nu este o lecție în care adultul vorbește, iar copilul doar ascultă. Copiii citesc, discută, pun întrebări și se gândesc la felul în care se poartă. Una este să îi spui unui copil să fie curajos. Alta este să îl întrebi când i-a fost teamă să facă ceea ce știa că e bine. Una este să îi explici respectul. Alta este să îl întrebi cum se simte când nimeni nu îl ascultă.
Nu fiecare discuție va schimba ceva pe loc. Nici nu trebuie să ne așteptăm la asta. Uneori contează că un copil pleacă de acolo cu o întrebare la care se mai gândește și după ce lecția s-a încheiat. Programul vine în sprijinul familiei și al școlii. Oferă timp și un punct de pornire pentru discuții pe care, în agitația de zi cu zi, le amânăm ușor. Cred că avem nevoie de mai multe astfel de discuții, atât la școală, cât și acasă.
Copiii învață și din ceea ce văd la noi
Ne-ar fi ușor să credem că ne-am făcut treaba dacă le-am explicat copiilor ce înseamnă valorile. Dar ei sunt atenți și la ceea ce facem, nu doar la ceea ce spunem. Le vorbim despre respect, dar ei văd cum îi tratăm pe ceilalți. Le cerem să fie responsabili, dar ne aud când ne găsim scuze. Le spunem să aibă răbdare, dar observă cum reacționăm când ceva nu ne iese.
Și aici discuția devine mai grea, inclusiv pentru mine. Nu le putem cere copiilor să învețe lucruri pe care noi nu suntem dispuși să le practicăm. Nu trebuie să fim perfecți. Putem însă să le arătăm că un adult își recunoaște greșelile, își cere iertare și încearcă să facă lucrurile mai bine. Poate că aceasta este una dintre cele mai bune lecții: să vadă că și noi avem de învățat, chiar dacă am terminat de mult școala.
Ce rămâne după noi
Când ne gândim la ce lăsăm în urmă, ne vin în minte lucruri mari: proiecte, instituții, rezultate, realizări. Și ele contează. E firesc să vrem să construim ceva care să dureze.
Dar o parte din ceea ce lăsăm în urmă nu va purta numele nostru. Va fi, poate, un tânăr care își asumă responsabilitatea. Un copil care găsește curajul să încerce, chiar dacă îi este teamă. Un viitor părinte care își ascultă copilul pentru că, la rândul lui, a fost ascultat. Nu vom ști mereu cât am contat în viața lor. Dar asta nu face efortul mai puțin important.
Nu știu exact cum va arăta lumea în care va trăi copilul meu. Multe dintre meseriile, tehnologiile și problemele cu care se va întâlni vor fi diferite de cele de astăzi. Cred însă că va avea nevoie de câteva lucruri, oricum s-ar schimba lumea: să gândească singur, să fie responsabil, să se înțeleagă cu ceilalți, să aibă curaj și să nu renunțe la ceea ce crede că e bine doar pentru că îi este greu.
Așadar, să ne pregătim copiii pentru examene. Să îi încurajăm să învețe și să își dezvolte abilitățile. Dar să ne întrebăm și cum îi pregătim pentru momentele în care nu vor primi o notă și nu vor avea un profesor lângă ei. Pentru alegerile al căror răspuns nu se găsește la sfârșitul manualului. Pentru că și atunci se va vedea ce au învățat de la noi.
Sorin Popa
Președinte, Maxwell Leadership România
Încearcă acasă
O conversație de zece minute
- Întreabă: „Când ți-a fost greu să faci lucrul potrivit săptămâna aceasta?”
- Ascultă până la capăt, fără să oferi imediat soluția.
- Povestește o greșeală a ta și ce ai învățat din ea.
- Alegeți împreună o sarcină potrivită vârstei, de care copilul să se ocupe a doua zi.
