Auto-compasiunea în self-leadership sau cum mă susțin când îmi este greu

De-a lungul timpului, în munca mea de soloprenor (la un cabinet individual de psihologie), am întâlnit mai multe situații în care clienții îmi povesteau despre dificultățile pe care le aveau la locul de muncă, în relațiile cu colegii sau cu familia. Emoțiile lor negative erau atât de puternice încât trăiau cu impresia că întreaga lor existență este cuprinsă de un cutremur distrugător de 7 grade pe scara Richter. În interacțiunile cu ei, am fost impresionată din plin de vulnerabilitatea și durerea lor emoțională, dar și de curajul de a căuta soluții concrete la ceea ce li se întâmplă.

Cu timpul, am învățat că ceea ce îmi oferă acești oameni are o mare valoare, întrucât mă lasă să văd bucăți din sufletul lor și îmi oferă darul vulnerabilității. Așa că am hotărât să pornesc într-o călătorie personală și profesională provocatoare, de creștere, de explorare și de descoperire a tot ceea ce înseamnă puncte forte, puncte negative, puncte oarbe, abilități, nevoi personale, emoționalitate pozitivă și autoeducație. Toate acestea cu scopul de a înțelege valoarea umană la întregul ei potențial, de a-i adăuga sens și consistență, dar și de a mă autosusține autentic atunci când viața pur și simplu oferă adevăruri dure.

Stresul pe care îl experimentăm în prezent atât la locul de muncă și în viața socială, cât și în cadrul familiei ne pune serios la încercare reziliența emoțională, dar în același timp ne învață să căutăm claritatea mentală, siguranța psihologică și capacitatea de a învăța din greșeli, pentru a preveni burnout-ul. În self-leadership este nevoie să identificăm auto-compasiunea, pentru că astfel ne putem recunoaște mult mai ușor propriile limite, eșecuri și momente dureroase și ne întărim capacitatea de a le trata cu înțelegere, blândețe și umanitate, în loc de autocritică severă și dezamăgire.

Deși la prima vedere putem fi tentați să considerăm că mai multă compasiune îndreptată asupra propriei persoane înseamnă autoindulgență, o stare de moliciune interioară care ne poate determina să batem pasul pe loc sau chiar să regresăm, de fapt înseamnă o reconectare cu propria esență a sufletului, o conștientizare a umanității din noi, o autodescoperire a tot ceea ce înseamnă pentru noi curajul de a ne privi în interior și de a lua cele mai bune decizii în cunoștință de cauză:

John Maxwell a spus că cea mai dificilă persoană pe care o putem conduce în această viață este propria persoană, iar atunci când greșim, ne îndeamnă să privim această experiență ca pe o sursă importantă de învățare, dar și ca pe o treaptă necesară către succesul personal (așa-numitul failing forward, adică „a transforma eșecul în progres”). Astfel, ne putem schimba perspectiva (din greșeli obținem informații utile), învățăm activ (analizăm ceea ce s-a întâmplat, evaluăm experiența și folosim lecția pentru a ne îmbunătăți încercările viitoare), dar câștigăm și reziliență și putere de acțiune (înaintăm, riscăm, acționăm, în pofida fricii de a greși).

Uneori, liderii au tendința de a ignora epuizarea proprie, considerând că este doar o etapă trecătoare, firească, în evoluția lor profesională și umană; alteori, însă, își amplifică propriile eșecuri prin diverse scenarii catastrofice, dând impresia că nu mai există speranță, ajutor și reconstrucție. Ce putem face, de fapt, într-o asemenea situație? Este o întrebare legitimă, care cere claritate mentală și capacitatea de a acționa într-o manieră fermă și atentă la rezultate.

Ca lideri care avem nevoie de claritate și de o direcție concretă de acțiune, putem alege să punem focusul pe propria vulnerabilitate:

Astfel, facem trecerea firească de la control, stres mental și problemă de rezolvat către cât mai multe soluții concrete, cu scopul de a ne relaxa emoțional și de a ne schimba perspectiva asupra situației.

Cercetătoarea Kristin Neff susține că există trei piloni fundamentali atunci când practicăm auto-compasiunea:

Modul în care liderii gândesc și acționează în viețile lor poate da tonul în modul de gândire și de acțiune din propriile lor echipe de la locul de muncă sau din familie. Să ne arătăm compasiunea în cadrul familiei sau al echipei de lucru înseamnă să observăm suferința sau momentele de vulnerabilitate ale oamenilor din jurul nostru, să le înțelegem contextul și semnificația, să manifestăm empatie și să acționăm proactiv pentru a-i susține în funcție de nevoile lor.

Dacă empatia înseamnă să ne punem în papucii celuilalt și să simțim ceea ce simte acesta, compasiunea vine la un nivel superior și creează contextul unei acțiuni orientate înspre ajutorarea celuilalt. Iar atunci când liderii manifestă compasiune la nivel de echipă, cultura organizațională se poate transforma radical: indivizii competitivi, focusați doar pe propria persoană, pot să creeze o echipă rezistentă emoțional și mental, în care performanța are valoare doar dacă contribuie la un bine mai mare, comun, de grup.

Conform cercetătoarei Brené Brown, vulnerabilitatea este privită deseori ca fiind o sursă de putere personală, din care ne hrănim emoțional și mental, dar și o parte importantă a structurii noastre de personalitate. A fi blând cu propria persoană poate însemna să te tratezi cu înțelegere, toleranță și căldură atunci când ai greșit, când simți că ai eșuat sau te simți inadecvat în diverse situații de viață, în loc să-ți oferi un feedback punitiv și distructiv. Iar în context de leadership, performanță, antreprenoriat sau soloprenoriat, prin blândețea practicată conștient și asumat ne recunoaștem propria umanitate, celebrăm umanitatea celorlalți și creăm o zonă de siguranță emoțională, în care putem învăța mult mai repede despre noi, dar și despre cei din jur.