de LILIANA CULDA / Membră John Maxwell Team România
M-am îndrăgostit… și m-am îndrăgostit tare de tot! Iremediabil și conștient!
De mintea mea, de mintea ta, de mintea lor și de mintea noastră, de fapt de orice minte umană! Și totuși, cred că mai degrabă de cele care vor să lucreze, de cele care vor să tragă de ele, de cele care înțeleg că sunt multe de descoperit și de învățat.
Cine a fost la sală…. da, da… la sala de sport! Mă gândesc că ai fost și tu. Cum a fost când ai vrut să tragi de tine? Desigur, cu o anumită motivație, că mă gândesc că nu mergi la sală doar ca să treacă timpul.
Cum a fost? Sau mai bine zis: ai simțit cum plesnește mușchiul încât nu știai sigur dacă rămâne întreg sau explodează? OK, și dacă ai avut răbdare să faci asta cu o anumită frecvență, care a fost rezultatul, dacă ai fost serios și ai investit cum trebuie în programul de sport? Nu-i așa că s-a văzut după două luni, să zicem? Da, dar ca să se vadă, tu ai fost perseverent, consecvent, harnic, dedicat și motivat.
Așa este și cu mintea noastră! Dacă o antrenăm se vede, dacă nu … gândesc alții pentru noi.
Mai mult de a antrena mintea ca pe un simplu mușchi, trebuie să înțelegem că instruirea minții este la fel de necesară ca hrana pentru corp. Dacă vrem să înțelegem…
Comunicăm, ne adaptăm, colaborăm cu mediul înconjurător si extragem informații cu sau fără voia noastră. Acestea urmează să fie prelucrate și transformate în exprimări, în manifestări către noi și lumea exterioară.
Aceste prelucrări nu se fac oricum, ci în funcție și de ce i-am dat noi minții până în momentul prezent, pentru a fi în măsură să facă cele mai bune prelucrări, care să ne ajute în creștere.
Cu cât vom antrena mai mult mintea, cu atât se va vedea mai bine la exterior, în rezultatele noastre.
Exprimăm mintea noastră prin gânduri care ne pot sau nu ne pot fi de folos. De asemenea, gândurile noastre ne vor duce către alegeri mai bune sau mai puțin bune sau chiar la a alege să nu facem alegeri… Cu cât ne vom pregăti mai mult și vom alege să lucrăm și să investim în mintea noastră, ea va face față din ce în ce mai bine PROVOCĂRILOR și DIFICULTĂȚILOR de orice fel!
Putem să ne uităm la mintea noastră ca la o găletușă care stă deasupra fântânii vieții noastre și coboară pentru a se umple cu răcoarea ÎNVĂȚĂTURII (Vasile Voiculescu – Gânduri albe).
În trecut nu aveam o poftă prea mare pentru învățare. Adică niciodată nu am excelat. Da, e adevărat că am avut note de 8 și 9 și din când în când câte un 10, care era luat ca să-mi arate că există ceva excelență acolo în bagajul meu genetic, care se cerea exprimată. Dar nu oricum, ci prin muncă. Cum spune John Maxwell: „Munca poate bate talentul când talentul nu muncește”.
Am intrat în această frumoasă echipă John Maxwell Team în anul 2013. Și am dat de mentori ca Sorin Popa, Roddy Galbraith și nu în ultimul rând, de John Maxwell, căruia am ajuns să-i „devorez” cărțile. Am mâncat pe pâine cele două cărți fantastice ale lui: Cele 21 de legi supreme ale liderului și Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale și apoi am continuat cu celelalte.
A fost greu să încep și cu 10 pagini citite pe zi… dar am ajuns astăzi să nu las să treacă ziua fără minimum 100 de pagini pe zi. Cum crezi că e mintea mea acum?
Dar de ce îți spun eu ție acum despre asta? Cred că o fac pentru a-ți arăta că orice învățare pare grea la început, dar pe măsură ce ești consecvent și îți găsești strategia, cu un scop și o motivație la bază, desigur, lucrurile devin mai facile și lasă în urma lor un rezultat.
„Nici prin sabie, nici prin elefanți, nici prin cai, nici prin oșteni… nu se împlinește o faptă așa cum e înfăptuită cu ajutorul minții.”– Panciatantra
Așa cum îți spuneam la început, sunt îndrăgostită de MINTE și-mi place să lucrez în calitate de COACH, cu mințile care vor să treacă dincolo de propriile bariere. Mintea noastră e în măsură să ne asigure strălucirea și să ne susțină în tot ce vrem să împlinim. Dar e nevoie să o menținem într-un proces continuu de acumulare și dezvoltare și mai ales să o FOLOSIM.
Câți dintre noi înțelegem câtă putere, câtă bogăție se găsește în mintea noastră? Aceasta e adevărata avere a noastră, iar noi trebuie să o punem în valoare.
Țineți mintea că POFTA VINE MÂNCÂND și o dată ce mintea noastră a prins pofta să crească, nu există cale de întoarcere. Te încurajez să îți provoci mintea să crească și te las cu următoarele întrebări:
1. Cum ar fi dacă ai ști că mintea ta este cea care te poate urca mai sus decât ai visat vreodată?
2. Care ar fi primul pas pe care l-ai face în acest sens?
3. Cum te gândești să-ți hrănești și să-ți crești mintea?
4. Cum ar fi dacă nu ai mai căuta răspuns la întrebarea „cum să fac asta?” și pur și simplu ai face primul pas?
A investi în procesele de prelucrare ale minții noastre este ca și cum ai avea parte de cea mai frumoasă PROVOCARE a vieții tale. Și știi ce? După o perioadă vei dobândi o rutină în tiparul tău comportamental de a acumula lucruri care te cresc. Sunt sigură că rezultatele tale vor fi diferite, în sensul bun.
Sunt Liliana Culda și sunt coach certificat John Maxwell Team. Programul de certificare John Maxwell Team mi-a permis să mă dezvolt continuu în toate ariile vieții mele și să-mi extind capacitatea de conștientizare și influența. Acest program este declanșatorul perfect pentru dezvoltare personală și profesională pentru că ai parte de sprijinul unor mentori care au rezultate dovedite.
CLICK AICI și programează chiar acum o discuție gratuită și fără obligații cu un coordonator de program John Maxwell Team pentru afla dacă te potrivești în programul nostru de certificare.