LIDERII CARISMATICI SE NASC SAU SE DEZVOLTĂ?

de Maxwell Leadership

În cartea sa, „Cele 16 legi incontestabile ale comunicării”, John Maxwell vorbește despre Legea Conectării: „Comunicatorii știu că totul este despre ceilalți”, și menționează că este, de departe, cea mai importantă idee din întreaga carte.

În timp ce conținutul și conectarea sunt esențiale, comunicatorii buni știu că aceasta din urmă este mai importantă decât conținutul. Când asculți pe cineva vorbind cu ceilalți, îți dai seama imediat ce prețuiește: pe ei înșiși, conținutul lor sau publicul lor.

Până când nu te conectezi cu oamenii, va exista o barieră între tine și ei. Oricât de bun ar fi conținutul tău, oamenii nu îl vor primi la fel de bine ca în cazul în care te-ai conectat cu ei mai întâi. Așa cum spune John în carte, oamenii pot fi interesați fără să existe conectare, dar nu vor fi inspirați.

Dezvoltarea carismei: fii mai interesat, nu interesant

Capitolul despre Legea Conectării menționează cinci elemente cheie pentru a te conecta. Numărul cinci din listă spune că, dacă speri să te conectezi, trebuie să îți dezvolți carisma. Este oare posibil așa ceva? Mulți cred că este ceva cu care te naști. Dar de fapt, carisma este o alegere și o poți dezvolta atunci când îți muți atenția de la tine însuți către ceilalți. După cum spune John în cartea sa „Cele 21 de calități ale liderului”, oamenii sunt interesați de persoana care este interesată de ei. Acesta este Principiul Carismei.

În cartea „Semnale: Cum să stăpânești limbajul secret al comunicării carismatice”, scriitoarea Vanessa Van Edwards spune că formula pentru carismă este căldură plus competență. „Oamenii carismatici denotă căldură, încredere, simpatie, colaborare, dar, în același timp, ei semnalează competență, capacitate, putere, eficiență.” Ea ne reamintește că „iubim oamenii carismatici pentru că sunt în același timp simpatici, dar și respectabili; calzi, dar și credibili”.

Dacă dorești să îți îmbunătățești carisma, iată câteva lucruri la care poți lucra:

1. DEZVOLTĂ ÎNCREDEREA ÎN SINE.

Oamenii carismatici cred în ei înșiși și în abilitățile lor. Sunt optimiști și au o mentalitate de creștere. Ei învață și cresc zilnic.

2. EXERSEAZĂ ABILITĂȚILE DE COMUNICARE.

Oamenii carismatici ascultă cu atenție, își articulează clar gândurile și folosesc eficient limbajul corpului. Ei își arată aprecierea față de ceilalți prin ascultare activă, pentru a înțelege și a-i servi.

Foto: www.freepik.com

3. DEZVOLTĂ INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ (EQ).

Persoanele carismatice au un nivel ridicat de inteligență emoțională, ceea ce le permite să se conecteze cu oamenii la un nivel mai profund. Pentru a-ți dezvolta inteligența emoțională, exersează controlul emoțiilor și observă efectul pe care emoțiile altor persoane îl au asupra ta.

4. FII CLAR CU PRIVIRE LA „DE CE”-UL TĂU.

Oamenii carismatici au un scop clar în viață și o viziune. Ei sunt pasionați de obiectivele lor și îi inspiră pe alții să li se alăture. Atunci când îți știi clar motivul pentru care faci ceea ce faci, încrederea și capacitatea de a-i influența pe ceilalți crește.

5. FII VULNERABIL.

Oamenii carismatici sunt autentici și sinceri. Nu se tem să fie ei înșiși, iar asta înseamnă și să-și arate vulnerabilitatea. Încetează să mai încerci să pari perfect și, în schimb, exprimă-ți vulnerabilitatea pentru a stabili încrederea.

Dezvoltarea carismei este un proces ce necesită concentrare și practică zilnică. Atunci când o faci, deschizi ușa către relații mai bune cu oamenii și devii un comunicator mai eficient.

Vrei să devii un comunicator mai bun? Începe să studiezi cartea lui John „Cele 16 legi incontestabile ale comunicării”.

Cumpără chiar acum cartea de pe magazinul online Maxwell Leadership.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *